Cele mai bune vopsele naturale pentru păr

Am inceput să mă vopsesc,cred pe la treizeci și cinci de ani.La modă atunci era vopseaua de păr Pallete Color,cu care bineînțeles că m-am vopsit și eu,apoi am descoperit Revlon,pe care am folosit-o o vreme, după care am cochetat cu Garnier.

Și apoi am descoperit L’Oreal, întâi L’Oreal Exellens,apoi L’Oreal Casting,care a fost o revelație și cu care m-am vopsit mulți ani.

Consider L’Oreal Casting o vopsea bună, blândă cu părul.

Am fost pe rând roșcată, brunetă, ciocolată, alună, blondă.

Când problemele cu părul au început să devină mai serioase,deși probleme am avut mereu ,am inceput să mă informez despre vopsele mai blânde cu părul și am descoperit vopselele naturale.

Prima folosită a fost aceasta:

COLOUR & CARE – VOPSEA PERMANENTA FARA AMONIAC – LIGHT BROWN 5
– pe baza de ulei organic de Argan –
– Conferă nuanța șaten deschis părului blond mediu până la șaten mediu. Intensitatea culorii durează 6-8 săptămâni. Produsul nu conține PARABENI, pe baza de 9 ingrediente certificate organic: ulei de Argan, extract din frunză de Melissa, Rozmarin, Frunză de Ceai verde, rădăcină de Ginseng, Hamei, extract din frunza de Cassia Angustifolia (Simichie), Ceai rosu Rooibos, floare de Mușețel.
– Colour & Care este prima vopsea permanentă fără amoniac, ce intensifică culoarea, protejează, hrănește si conferă rezistență firului de păr de la primul tratament. Cele 9 ingrediente certificate organic protejează structura firului de păr și îi conferă îngrijirea optimă și o strălucire de invidiat. Uleiul organic de Argan, Fitokeratina si Provitamina B5 conferă rezistență firului de păr, hidratează, lasându-l mătăsos la atingere.Colour & Care oferă o acoperire completă a firului de păr alb.
Pachetul contine: Tubul de vopsea Colour & Care- 40 ml, Activatorul Colour & Care – 40 ml, Instrucțiuni de folosire, Mănuși, Balsam de fixare a culorii – 20 ml. Pentru păr lung si/ sau degradat, folosiți 2 pachete de vopsea!
Gama Colour & Care este concepută fără adaos de: P-Phenilendiamina (PPD), O&P Aminofenol, Tetra-6-Nitroquinoxaline, Chlororesorcinol, parfumuri alergenice, ftalati si compusi din mosc.
Produs de: Frenchtop (Olanda)

Acoperă bine firele de păr albe, lăsă părul mătăsos,miroase frumos.

O perioadă am găsit-o mai greu,era un pic c-am scumpă așa că am căutat altceva.

Următoarea ,la care m-am orientat,a fost aceasta:

Vopsea de par, blond auriu – Color Brio (60 ML, 20 ML), Bottega Verde

Asigură o acoperire perfectă a firelor albe, o culoare de lungă durată, respectand in același timp firul de păr și scalpul. Color brio asigură eficiența, fără a folosi substanțe agresive sau intr-un mod in care să provoace reacții alergice. Formula sa este: fără amoniac, fără rezorcină, fără parafenilendiamina, fără conservanți. Kit-ul conține: 1 tub de vopsea 60 ml, 1 tub de crema revelatoare 60 ml, 1 pieptene aplicator, 1 prospect, 1 pereche de mănuși de unica folosință, 1 plic cu balsam crema „ulei de nuci și fructe rosii” pentru păr vopsit, 20 ml.
Este absolut superbă,acoperă firele de păr albe,lăsă părul foarte strălucitor și mătăsos și miroase diafan.
Dar o perioadă nu am mai găsit-o, așa încât a trebuit să caut altceva.
Fiind o cumpărătoare frecvență , online,la farmacia Tei din București,am căutat pe siteul farmaciei o vopsea naturală.
Inițial m-am vopsit cu Phyto,dar pot spune ei orice,numai naturală nu este vopseaua,miroase a amoniac ,groaznic.
Dar am obținut un avantaj din asta, că mi-am schimbat nuanța,deschizând  culoarea părului.
După care luînd,pe rând celelalte vopsele și citind despre ele,am ales-o pe aceasta:

Vopsea pentru păr nuanța 7.0 blond mediu natural, 115 ml, Naturigin


Proprietati:

– contine 12 uleiuri si extracte naturale;
– contine ingrediente certificate organic;
– usor de folosit: sistem de colorare in 30 minute;
– parfum usor si placut;
– netestat pe animale;
– potrivit tuturor tipurilor de par;
– calitate profesionala.

O noua metoda de colorare a parului:

NATURIGIN vă oferă o linie naturală de produse de ingrijire și înfrumusețare , create dintr-o viziune simplă : adevarata frumusețe este cea organică , iar produsele NATURIGIN trebuie să fie la fel de naturale și curate precum ingredientele pe care le utilizează .
Aceasta filozofie și experiență in dezvoltarea sistemelor de colorare a părului pentru uz profesional, au condus la apariția sistemului de colorare pentru acasă NATURIGIN 100% fără PTD, fără SLS, fără amoniac, fără resorcinol sau parabeni. O formula naturala avansată și certificată organic, cu un amestec special de uleiuri esențiale de lămâie și mandarin, ce protejează părul in timpul procesului de colorare, adaugându-i in același timp stralucire și lhidratare.
Sistemul de colorare Naturigin este rezultatul celor mai recente evoluții în materie de culori naturale pentru păr și este deja un mare success in intreaga lume.

Natural și certificat organic:
In cazul în care sănătatea și mediul inconjurator sunt importante pentru dvs., atunci răspunsul este NATURIGIN!
Noi credem că frumusețea autentica este una care funcționează in armonie cu toate aspectele vietii.
Produsele NATURIGIN contin ingrediente certificate organic cu beneficii pure.

Prima vopsea din fotografie este cea folosită de mine, cealaltă este vopseaua fiicei mele.

Folosesc aceasta vopsea de un an și sunt foarte mulțumită de ea.

Nu este agresivă cu părul, acoperă firele albe, lasă parul mătăsos.

Îmi place foarte mult balsamul, pe care îl aplici, după ce îți îndepărtezi vopseaua de pe cap.

După clătirea părului , se aplică balsamul și se masează scalpul și părul, se lasă doua minute și se clătește. Îți lasă părul mătăsos și strălucitor.

Așa arată conținutul cutiei, la fel ca oricare vopsea de păr.

Continuă lectura „Cele mai bune vopsele naturale pentru păr”

Cele mai bune suplimente împotriva căderii părului

Căderea părului se mai numește, calviție sau alopecie.

Aceasta poate fi determinată de ereditate, hormoni și de vârstă.

Alopecia androgenetică este caracteristică bărbaților, dar se manifestă și la femei. La acestea apare, în special după menopauză.

Tuturor femeilor li se rarește părul, când îmbătrânesc, dar fenomenul poate apărea încă de la pubertate.

Femeilor le mai poate cădea părul, aproximativ, două, trei luni, după naștere, datorită modificărilor hormonale din timpul sarcinii.

Alte cauze, care duc la căderea părului ar mai putea fi, bolile acute, circulația sangvină slabă, expunerea la radiații, pierdere bruscă în greutate, febra mare, deficit de fier,, boli de tiroidă, chimioterapia, stres,infecții fungice, vopselele de păr, deficit de vitamine.

Consumați multe fructe și legume și alimente sărace în amidon. Acestea pot ajuta la încetinirea procesului de pierdere a părului.

Luați suplimente alimentare cu biotină. Biotină este necesară pentru sănătatea părului și a pielii și poate preveni chiar pierderea părului la bărbați.

Folosiți șampoane și balsam, care conțin biotină și siliciu.

Aloe Vera gel, vitaminele C și E și uleiurile de jojoba, balsamul conținând mușețel, gălbenele, ginseng și pasiflora, ajută la păstrarea sănătății părului.

Folosiți oțet de cidru de mere și ceai de salvie la clătit, ca să ajutați părul să crească.

Ginkgo biloba îmbunătățește circulația sângelui în scalp.

Ceaiul verde, pygeum din Prunus africana și palmierul pitic pot opri caderea părului.

Metilsulfonilmetanul (MSM) este necesar pentru formarea cheratinei, o proteină, care este o componentă importantă a firului de păr.

Dr. MITCHELL GAYNOR în „TERAPIA GENICĂ”, spune că „părul este alcătuit în proporție de 97% din proteine și este esențial să consumați suficiente proteine în dietă, pentru a înlocui firele de păr, care cad în mod natural zilnic”.

El recomandă, ca principale suplimente necesare sănătății părului, Biotină, MSM, acid pantotenic, extract de bambus(conține dioxid de siliciu).

Suplimentele care urmează sunt folosite de mine cu rezultate bune, contra căderii părului.

Forcapil păr si unghii, 180 capsule, Arkopharma

Supliment alimentar pentru regenerarea părului și unghiilor.

Recomandari de utilizare:
Forcapil păr si unghii este soluția in cazul tuturor formelor de cădere a părului, indiferent de cauza acestui fenomen – stres, oboseala, regimuri alimentare dezechilibrate, deficit de vitamine, cantitate excesiva de sebum la nivelul pielii capului.
Recomandat pentru a restabili vitalitatea si stralucirea părului precum si pentru intărirea unghiilor.

Ingrediente:
Vitamina B5, Vitamina B6, Vitamina D3, Biotina, Vitamina B9, L-cistina, L-metionina, oxid de zinc, celuloza, antiaglomerant – stearat de magneziu, capsula prezintă un înveliș de origine vegetală.

Mod de administrare:
Cate 2 capsule pe zi, dimineața, pentru o perioadă de 2-4 luni. Se recomandă administrarea cu un pahar mare cu apa.

Este un supliment bun,care folosit in asociere cu un șampon împotriva căderii părului și un tratament, dă rezultate.

L-am folosit în cure de patru luni,trei luni pauză și apoi iar patru luni.

Următorul supliment folosit este acesta:

Perfectil pentru piele, păr și unghii, 30 capsule, Vitabiotic.

Combinație unică de vitamine, minerale și extracte din plante:
Acționează prin hrănirea stratului dermic, foliculilor firului de păr și patului unghial prin intermediul sistemului circulator.
Asigură substanțele necesare sănătății acestor structuri.
Perfectil oferă și extracte din plante cu rol în păstrarea unui aspect plăcut și sănătos.
Ingrediente „cheie” pentru păr…

Biotină (vitamina H sau vitamina B7) – combate alopecia, albirea părului.
Cuprul – are rol în formarea foliculilor de păr și în generarea rezistenței firului de păr.
    – este indispensabil în sinteza cheratinei și a melaninei
    – lipsa lui determină modificarea culorii părului
Magneziu și Zinc – deficitul de magneziu și zinc determină lipsa strălucirii părului, uscăciunea și fragilitatea firului de păr.
Iod – esențial în sinteza hormonilor tiroidieni; lipsa acestor hormoni determină alopecie, păr uscat și degradat.

Acest supliment este bun și pentru sănătatea pielii,a unghiilor și pentru creșterea imunității organismului.

Este un supliment complex,cu rezultate foarte bune pentru alopecie.

Fiica mea l-a folosit împreună cu produsele de la Ducray,fiolele descrise în articolul anterior și șamponul și a obținut rezultate.Recomand.

Cura se repetă ,la fel,la trei luni.

MSM, este cel care urmează, după cercetări făcute de mine pe site-urile farmaceutice,l-am ales pe acesta:

MSM, 180 capsule, Planet Bio

MSM – Sulf natural din plante

Ingrediente:
– MSM (metilsulfonilmetan).

MSM este o sursă naturală de sulf care poate fi găsită in legume. Este un produs extras din in si porumb nemodificate genetic. Sulful este un element important in corpul uman și un constituent pentru cele mai multe proteine.

Sulful, colagenul si elasticitatea.
Sulful este prezent si esențial in toate țesuturile conective care susțin și conecteaza toate organele. Colagenul este proteina găsită in toate țesuturile conective precum și in oase si dinți . Colagenul bogat in sulf este cea mai găsită proteină din corp. Colagenul reține fluidele și conferă elasticitate si flexibilitate țesuturilor .
Diferiți compuși pe baza de sulf, precum este glucozamina dau cartilajelor rezistență , structură . Glucozamina construieste oase, ligamente, tendoane, piele, ochi si unghii.
Sulful este gasit in keratină , o proteină fibroasă care constituie 98% din unghii. Sulful da rezistență , elasticitate si flexibilitate unghiilor, pielii si părului.

Sulful pentru păr, unghii si piele.
Datorita abilități sale de a construi și reconstrui colagen si keratina, sulful ne face părul , unghiile și pielea să strălucească și să radieze.

Sulful este cu adevarat cel mai bun cosmetic din lume.
Băile in izvoarele calde sulfuroase sunt deosebite pentru frumusețea pielii.
De asemenea, tratamentul cu nămoluri sapropelice aduce un aport crescut de sulf. Cel mai cunoscut nămol sapropelic din Romania este nămolul din Lacul Techirghiol, care poate fi găsit in Cămara Verde intr-o format ușor de livrat.
Cura balneară cu namol produce efecte favorabile ce persistă timp indelungat prin modificarea capacității de răspuns adaptativ la diverși stimuli.

Sulful si permeabilitatea celulelor si detoxifierea.
Sulful regleaza echilibrul sodiu/potasiu din interior si din afara celulelor. Acest lucru face celulele mai permeabile și mai capabile să absoarbă nutrienți și să elimine toxine. Sulful ajută la evitarea durerii si a inflamațiilor prin favorizarea eliminarii toxinelor in afara celulelor. De fiecare dată când toxinele sunt eliminate din celule este eliminată și o cantitate de sulf ,care neutralizează toxina. Așa că sulful este un element vital in detoxifiere.

Sulful, diabetul si zahărul din sânge.
Zahărul stabilește o componentă importantă a frumuseții , pentru că excesul de zahăr denaturează colagenul și dă stări de spirit schimbătoare ducând la comportamente iritante.
Sulful este un component al insulinei. El acționează alături de tiamină si biotină intr-un metabolism in care zahărul este normal. Hipoglicemia și diabetul sunt legate intr-un punct de o deficiență de sulf.

Sulful si repararea țesuturilor.
Sulful ofera elasticitate, mișcare , vindecare, și repararea țesuturilor . Sulful reduce creșterea de acid lactic și are capacitatea de a reduce si elimina crampele la mușchi, picioare si spate.
O cantitate adecvată de sulf in dieta poate ajuta la recuperarea cu 75% mai rapidă a atleților .

Sulful si sistemul imunitar.
Bacteriile benefice din stomac (probioticele) folosesc alimente bogate in sulf pentru a construi diverși antibiotici naturali care să lupte cu infecțiile . Sulful ajută, de asemenea, in lupta impotriva paraziților (giardia, trihomonas, viermi).

Este unul dintre cele mai complexe suplimente alimentare și este foarte bun pentru păr, unghii și piele în general.

Am luat câte șase capsule pe zi, atât este indicat, și rezultatele au fost pe măsură. Unghiile, care se rupeau înainte nu s-au mai rupt, părul nu a mai căzut.

Doua cure sau chiar trei sunt foarte bune.

Următorul supliment este acesta:
Biotina 300 mcg 100 tablete, GNC

Biotina, cunoscută și sub numele de vitamina B-7, B-8 sau vitamina H face parte din complexul de vitamine B si este o vitamina hidrosolubilă, care poate fi sintetizată și de flora bacteriană de la nivelul intestinului gros. Biotina contribuie la menținerea sănătății pielii, părului (încetinește procesul de albire) și unghiilor și are un rol important in metabolizarea zahărului și a grăsimilor și furnizeaza energie celulelor nervoase.

Printre beneficiile vitamine B-7 putem enumera:
– rolul de protecție a pielii si părului, având actiune sinergică cu vitaminele A, B2 si B6;
– impiedica depunerea colesterolului la nivelul endoteliului vascular;
– participă la eliminarea toxinelor si a metaboliților acumulați in organism, stimuland funcționarea normală a ficatului;
– îmbunătățește capacitatea de memorare;
– poate fi folosită ca adjuvand in tratamentul hipercolesterolemiei, aterosclerozei, hipertensiunii arteriale, anginei pectorale, diabetului zaharat, cirozei hepatice, ulcerului gastric și a alcolismului.

Mod de administrare:
Ca supliment alimentar, administrați una sau două tablete pe zi.
Portie de servire: 1 tabletă

Sau poate fi folosită și aceasta:

Biotin 1000 ug, 50 capsule, Solgar

Aceasta se administrează câte o capsulă la două zile.

MSM și biotina sunt două suplimente excelente contra căderii părului cu rezultate foarte bune,spun din experiență.

Suplimentul următor este:

Organika a creat o combinatie nutraceutica care s-a dovedit foarte eficienta pentru intretinerea unui par sanatos si viguros. Mai mult, intrucat accelereaza circulatia sanguina la nivelul pielii capului, incurajeaza cresterea de păr nou si indesirea celui existent.


Compozitie Hair Plus 60 capsule:

Fiecare capsula contine: Extractaposde Coada calului recoltată primavara (Equisetum arvense) – 250 mg; Extract din pulbere de suc de Orz verde (Hordeum vulgare) – 100 mg; Extract din pulbere  de Foo-Ti-Teng  4 :1 – 100 mg; Extract standardizat  de Ginko Biloba (glicozide de flavone de Ginko  24%, lactone terpene 6%) – 15 mg; Extract din Samburi de struguri (Vitis Vinifera) (85-95% proantocianidin oligomeric) – 15 mg.
Invelisul capsular:
 gelatina, apa purificata.
Nu contine: lactate, ou, conservanti artificiali, coloranti, fementi, indulcitori artificiali, grau, soia sau porumb.


Administrare Hair Plus 60 capsule:

1-2 capsule pe zi.

Este un supliment foarte, foarte bun,asociat cu un șampon și un tratament împotriva căderii părului dă rezultate deosebite.

Cură de trei luni cu repetare după trei luni.

Dacă aveți probleme cu căderea părului, mergeți la medic pentru un diagnostic corect.

După cum am spus la început, părul poate cădea din diverse motive,iar medicul poate depista motivul căderii.

Toate suplimentele au fost folosite de mine,cu rezultate bune,mai ales MSM și Biotina.

MSM poate fi luat și pentru menținerea unei stări de sănătate bună.

În introducerea acestui articol, am fost inspirată de cartea”VINDECAREA PRIN NUTRITIE”de PHYLLIS A. BALCH.

The Intern – Internul (2015) – Film –

Știți senzația aceea, când stai în camera, care îți place, la tine acasă, in locul tău favorit și mănânci prăjitură ta favorita.

Așa m-am simțit când am văzut, filmul, ” Internul” . El a fost lansat în 2015,dar l-am văzut abia acum,pe Netflix.

L-am văzut întâi singură, apoi cu fiica mea, după care cu toată familia.

Rolurile principale sunt deținute, de marele Robert de Niro, care are o prestanță absolut spectaculoasă, în rolul unui pensionar de vârsta a treia și Anna Hathaway, fondatoarea unei companii de comerț online.

Filmul este povestea prieteniei intre două persoane ,care aparțin unor generații foarte diferite,dar care se înțeleg de minune.Meritul îi revine în întregime stagiarului pensionar,Ben,care este un tip remarcabil,cu simț al umorului,cu eleganță, atât în îmbrăcăminte cât și în comportament.

Ben se adaptează rapid la generația tânără,iar aceștia îl admiră și îl respectă.

Pe de altă parte Jules, deși la început îl privește cu reticență,ajunge in final să îl considere prietenul ei de nădejde.

Dintre scenele,care mi-au plăcut în mod deosebit, deși filmul este super,una e aceea în care,Ben este întrebat,unde se vede peste10 ani,iar el răspunde, că are 70 de ani,deci..

Altă e atunci ,când intră în casa mamei lui Julie,ca să fure laptopul acesteia și atunci, când merg împreună cu avionul și stau la hotel în aceeași cameră,e una din scenele cele mai sensibile,că să spun așa,ale filmului.

Robert de Niro a făcut un rol absolut fabulos,un mare,mare actor,care la jucat fermecător pe Ben.

Cu aceeași măsură i-a răspuns și Anne Hathaway, jucând cu delicatețe și hotărâre rolul lui Jules.

Nu cred ,că am mai văzut ceva asemănător,care să descrie atât de frumos relația dintre două generații diferite.

Fiecare a avut câte ceva de învățat, unul de la altul,tinerii au luat lecții de eleganță,seriozitate și distincție,iar vârstnicul a învățat să stăpânească tehnologia.

Și deși lumea s-a schimbat,unele lucruri nu se schimbă niciodată,iubirea, relațiile de cuplu au rămas la fel.

Toate generațiile au nevoie de iubire,de familie,acestea rămân mereu de actualitate.

Și mi-a plăcut și scena,în care Ben o duce pe fiica lui Julie la o petrecere și observă reacția de răutate a unor mămici,pe care le pune la punct cu eleganță.Unele lucruri ,chiar nu se schimbă niciodată.

Filmul merită văzut împreună cu familia ,in seara când aveți vizionare de filme,va fi că o sărbătoare și vă va lăsa un gust de dulce.

Cele mai bune tratamente împotriva căderii părului

Mi-a căzut părul de când mă știu ,de fapt a început în adolescență.

La vremea respectivă nu erau prea multe variante de tratament,cele mai multe fiind cele naturale.

Cea mai cunoscută rețetă era ,cea cu gălbenuș de ou,o fiolă vitamina A,o fiola vitamina E,o fiolă vitamina C.Se amestecau toate și te dădeai cu ele pe păr, stăteai jumătate de oră, după care te spălai și te clăteai cu apă în care adăugai oțet.Nu se întâmpla mare lucru,dar asta era .

După aceea,am incercat,gaz cu ulei de ricin și rom,gaz cu coji de nuci verzi macerat,gaz cu usturoi,ceai de urzică,ceai de brusture,un ceai contra căderii părului de la Plafar.Bineînțeles că nu au dat rezultate.

Mai era la vremea aceea o loțiune de la Gerovital.Cam astea erau posibilitățile de tratament.

Le-am incercat pe toate,dar fără rezultate deosebite.

O vreme am renunțat și am lăsat lucrurile în voia lor.

Apoi, am mai incercat tonicul capilar de la Dacia Plant, fără mari rezultate.

Am lăsat iarăși lucrurile în voia lor, până când am început, să am probleme adevărate cu căderea părului.

Bineînțeles că am consultat un medic,care mi-a dat un tratament ,l-am urmat,o perioadă a mers,dar apoi am renunțat.

Primul tratament a fost șampon plantur 39

Șampon cu cofeină, previne căderea părului din motive ereditare. Activează metabolismul foliculului pilos încă din timpul spălării. Conține fitoflavone din ceai alb si genisteină extrasă din soia care sporesc rezistența scalpului si a foliculului pilos. Substanțele de ingrijire confera părului volum si stralucire.

Am utilizat acest șampon o perioadă lungă de timp, la început cu soluția Alopey 2% și lucrurile au mers, dar a trebuit să întrerup folosirea soluției, deoarece făceam coji pe scalp și nu prea o mai toleram. Șamponul singur nu mai făcea față, așa că am renunțat. Deci, nu face ceea ce promite.

Următorul folosit a fost:

Șampon revitalizant cu proteine Revalid, 250 ml, Ewopharma
Șamponul revitalizant cu proteine curață delicat, dar in profunzime, revitalizand firul de păr. 
Ingredientele nutritive precum extractul de ovaz, proteinele din grâu și pantenolul (vitamina B5) intăresc firul de par.
Alantoina calmează scalpul. 

Un șampon foarte slab. Parul se îngrășa foarte tare.Sincer nu l-aș recomanda, iar efect contra căderii părului zero.

După alte căutări, m-am oprit la:

Șampon natural pentru volum si strălucire pe baza de plante folosite in medicina ayurvedica.  Șamponul cu amla Khadi stimulează creșterea părului, confera rezistență firelor de păr  si intăreste rădăxcinile firelor de păr. Parfumul șamponului cu amla este dat de uleiul esențial de ylang ylang. 

Pudra de Amla lasă părul mătăsos, ușor de pieptănat, si conferă rezistență firelor de păr. Tulsi, Bhringaraj
 și Brahmi intăresc rădăcina părului. Uleiul esențial de ylang ylang stimulează creșterea părului.  Amla si Shikakai sunt șampoane si balsamuri naturale pentru păr , care intăresc firele de păr si previn despicarea varfurilor Proteinele din grau si migdale, Shikakai si Aloe Vera lasă părul mătăsos si ușor de pieptănat (au efectul balsamului de par).

Neem menține scalpul curat si fără mătreață, Brahmi si Bhringaraj au proprietăți trevigorante pentru scalp si păr si sunt utilizate in mod tradițional pentru a preveni căderea părului și pentru a stimula creșterea părului. 

Ph-ul samponului Khadi cu Amla este 4,5.

A fost unul dintre cele mai rele.

Parfumul era unul groaznic, soțul mă întreba mereu, cu ce mă spăl de miroase așa rău.

Cât despre parul mătăsos, hai să fim serioși, lăsa părul ca un măturoi.

Clar nu îl recomand, ce scrie acolo nu are nici o legătură cu realitatea.

În disperare de cauză, am căutat altceva și am ales aceste doua produse:

Șampon anticădere Gerovital Tratament Expert

Vezi cum părul tău isi pierde zilnic din volum, iar fiecare zi devine o adevărată provocare in incercarea de a găsi soluții impotriva căderii părului ? Experții Gerovital iți recomandă produsele din gama anticădere, cu elemente esențiale ce contribuie la intărirea radăcinii firului de păr, stimulându-i creșterea sănătoasă și lăsându-i un aspect strălucitor. Ingrediente active:Procapil – pentru creșterea părului.Biocapigen – pentru intărirea rădăcinii.

Cealaltă este soluția anticădere, de la Gerovital cu aceleași principii active ca și șamponul.

Se aplică pe parul umed, proaspăt spălat și uscat cu prosopul, fără să clătim după.

Nu pot spune că sunt rele, lasă un păr frumos și mătăsos după spălare, dar împotriva căderii părului nu m-au ajutat.

Cred că sunt foarte potrivite pentru căderea parului pe fond de stres și căderi sezoniere ale părului.

Un produs românesc, bunicel.

Am început iar, să caut și următorul, în care mi-am pus mari speranțe a fost:

Șampon energizant impotriva căderii părului.
Cui se adreseaza acest produs? Femeilor si barbatilor care suferă de cădere ușoară până la instalata a părului.
Singurul șampon cu Aminexil, o moleculă brevetată recunoscută pentru proprietățile sale benefice impotriva căderii părului.
Ancorează rădăcina firului de păr.

Tratament cu acțiune multiplă impotriva căderii părului: 
Ancorare: căderea părului este redusă in 6 săptamâni.
Microcirculație: stimulată datorită aplicatorului cu rol de masaj; 
Rezistența: păr mai des și mai rezistent.
Echilibru: reducerea microdezechilibrelor scalpului.
Fortificare: creșterea rezistenței scalpului.

Am avut mari așteptări de la aceste produse, dar m-au dezamăgit.

Le-am folosit trei luni de zile cu înverșunare, așteptând să se întâmple ceva.

Căderea părului nu a fost redusă, părul nu a devenit mai des și mai rezistent.

Șamponul îngrășa foarte tare părul.

Deci rezultatele au fost zero, un produs scump, care nu își merită banii. Dezamăgitor.

Căutările au reînceput și m-am oprit la altceva.

Firul de păr traiește și moare conform unui ciclu natural, care durează intre 3 si 5 ani, este deci normal să pierdem fire de păr insa o pierdere mai mare de 100 fire pe zi căderea este excesiva: trebuie sa actionăm repede pentru a nu se agrava.
In asociere sau dupa o ingrijire impotriva căderii parului, șamponul fortifiant Hegor este alegerea pentru igiena părului devitalizat cu scalp afectat sau anemiat.

Activi:
• siliciu organic – restabileste schimbul celualar si reactivează circulația sângelui exercitând o acțioune stimulată pe zona germonativa a părului, confirmată de numeroase studii.
• Lipoproteinele de ovaz – agenți de spălare blânzi si activi reparatori crează prin afinitatea cu keratina un film protector ce menține integritatea părului și il revitalizează.
• Alfa hidroxii acizii acționand asupra reinnoirii celulare stimulează și ameliorează oxigenarea scalpului.

Rezultate:
Un scalp mai sănătos, par mai suplu, mai tonic si mai multă strălucire, redau volum si dinamism in totalitate părului.
Lotiune fortifiantă impotriva căderii parului cu Complex Trichogenic, 125 ml, Hegor Dermatologie

Frânează căderea părului, stimulează recreșterea. Eficacitate demonstrată. Ameliorează starea peliculară și seboreică a scalpului.

Proprietati:
Loțiunea fortifiantă impotriva căderii părului a fost special formulatăpentru a raspunde problemelor căderii parului la barbati si femei. Datorita utilizării rezultatelor cercetarii chimice, vegetale si biotehnologice, complexul tricogenic original incetineste căderea parului, stimulează recreșterea, ameliorează starea seboreică si usureaza pieptanarea. Parul recapată stralucire, suplete si volum.

Despre acest șampon nu aș putea să spun, decât că nu face rău, dar nici nu face ceea ce se laudă.

Lasă parul mătăsos, să zicem că acționează pe partea seboreică oarecum, nici pomeneală să stimuleze recreșterea părului.

Loțiunea nu prea face nimic din ce se laudă.Deci nu.

Părul fiind o mare problemă, mai ales la femei, am căutat din nou altceva și m-am orientat la urmatorele:

ȘAMPON CU 8 INGREDIENTE ORGANICE IMPOTRIVA CĂDERII PĂRULUI – NU CONȚINE PARABENI
Șampon blând, destinat tuturor tipurilor de păr, ce curăță profund, pe bază de minerale esențiale, cristale din piatră, ginseng roșu si biotină. Imbogațit cu 8 ingrediente certificate organic EKO Swedish (rădăcina de Ginseng rosu, din frunză de Ceai verde, extractul de Hamei, Roiniță, Rozmarin, floare de Musetel, frunză de Siminichie, frunza de ceai Roiboos). Ajută la creșterea părului și reduce căderea lui. Imbunătațește structura firului de păr, conferă volum, densitate si textură. Conferă părului vigoare și vitalitate de la rădacini până la varfuri. Utilizare: Spălați si apoi clătiți. Sfat: A se folosi in combinatie cu Hairwonder, Lotiune impotriva căderii părului.

Nu aș putea spune că este un șampon rău, lasă părul mătăsos, curăță scalpul, deci este un șampon bun, pentru un păr fără probleme, dar împotriva căderii părului nu face mare lucru.

M-am reorientat la altceva.

Set pentru păr natural cu structură fina System 2, Nioxin

Cu extract de ceai alb, ulei de mentă si agenți de curățare ce ajută la curațarea scalpului si oferă un scalp improspatat și un luciu sănătos părului natural.
Cu vitamine, extracte din plante, protecție solară SPF 15, si agenți de purificare. Ajută la indepărtarea sebumului din jurul firului de păr si a reziduurilor de pe scalp, oferind in acelasi timp si protecție solară.

Setul contine șampon, balsam si tratament.

Un șampon, care este o mare țeapă, bun de nimic, tratamentul îți face părul pietroi.

Nu merită să îți irosești banii pe el.

Următorul folosit a fost

Șampon cu extract de chinină si Vitamina B
Proprietați:Extractul de chinină de la KLORANE combinat cu vitamina B, incorporate intr-o bază emulsionantă foarte delicată, cu efect de descurcare a părului si de amplificare a volumului, transformă șamponul tratament fortifiant KLORANE cu extract de chinină si vitamina B, intr-o veritabilă sursă de energie si tonificare pentru părul lipsit de vigoare. Acesta pune in mișcare microcirculația cutanată și stimulează bulbul pilos favorizând creșterea părului pentru o podoabă capilară sanatoasa și plină de vigoare.

În primul rând, îngrășă foarte tare părul și în al doilea rănd nu are mare efect asupra căderii părului, deci chestia cu amplificarea volumului, nu merge.

Am renunțat și am încercat următoarele :

Phytocyane Șampon impotriva căderii părului pentru femei.
Completează și optimizează actiunea Phytocyane Tratament impotriva căderii părului pentru femei.
Un șampon energizant care reface densitatea, vitalitatea si stralucirea încă de la prima aplicare.
Părul devine suplu, stralucitor si plin de energie.

Șamponul este bunicel, dă ceva densitate părului, în schimb, se degradează foarte repede, își schimbă culoarea și trebuie ținut într-un loc răcoros.

Bunicel, dar nu foarte bun, la cum m-am așteptat.

Dar marea dezamăgire a fost tratamentul.

Phytocyane Tratament impotriva căderii părului pentru femei.
Fortifiază părul si stimulează creșterea sănătoasă a acestuia, cu beneficii imediate de infrumusețare a părului.
Studiile clinice au demonstrat efectul impotriva subțierii și căderii părului.
Sinergia de extracte naturale din plante imbunatațeste structura firului de păr si restabileste stralucirea, fara a afecta volumul parului.
De asemenea, Phytocyane are efect anti-aging incetinind apariția firelor albe de păr.
Pentru un păr plin de volum, forță și vitalitate.

Mi-am pus mari speranțe în acest tratament, dar m-a dezamăgit cel mai tare. Aveam mari așteptări de la Phyto, dar nu a fost să fie.

Îngrașă părul și nu am observat nici un efect asupra căderii părului.

Fiind produse de la Phyto , speranțele au fost mari și dezamăgirea la fel de mare.

Toate șampoanele și tratamentele sunt încercate de mine, nu am obținut rezultate deosebite cu ele,deși așteptările au fost mari.

Poate că, pentru căderi ale părului sezoniere, pe fond de stres sau dereglări hormonale dau rezultate, dar pentru alopecie androgenică, nu.

Următoarele sunt, după părerea mea, unele dintre cele mai bune tratamente împotriva căderii părului.

PE locul doi aș pune produsele de la Ducray.

Șampon impotriva căderii părului Anaphase +, cu efect fortifiant si de volum.
Proprietați:
– completeaza tratamentele impotriva căderii părului: pregatește scalpul;
– fortifică si revitalizează – Conferă forță, rezistență și consistența părului devitalizat;
– formulă cu toleranță ridicată : fără parabeni, fără silicon.
Șamponul, cum spune și recomandarea, vine în completarea tratamentului, care este, cred eu, unul dintre cele mai bune, pentru alopecia androgenică.

Tratament impotriva căderii părului pentru femei Neoptide

Căderea cronică a părului la femei.

acționează direct asupra foliculilor capilari pentru a stimula faza anagenă;
– concentrația de tertapeptide (asocierea de aminoacizi) facilitează

proliferarea celulelor bulbului capilar și prelungeste vizibil faza de creștere;
– căderea cronică a părului este inhibată;
– intregul fir de păr este stimulat prin activitatea microcirculației cutanate, rezultatul fiind creșterea sporită in lungime a acestuia;
– asocierea altor ingrediente active (Neurosucina, Niacinamida si GP4G) sprijină, de asemenea, schimburile de substanțe nutritive in bulbul capilar, pe lângă indeplinirea unui rol de energizare;
– intregul păr este astfel stimulat, căderea lui este incetinită, iar volumul capilar este sporit;
– textura ușoară a produsului este usor absorbita.

Este excelent împotriva căderii părului, datorată alopecie androgenice.

Vezi cum îți apar noi firișoare de păr.

Bineînțeles, că tratamentul trebuie repetat constant, pentru ca efectul să se mențină.

Și pe primul loc, cel mai bun, părerea mea:

Serul Kérastase Specifique Stimuliste favorizează un păr des, cu pierderi minime ale firelor. Formula sa specială întărește fiecare fir de păr și prelungește substanțial ciclul său de viață.

Caracteristici:

  • favorizează creșterea accelerată a părului și previne căderea sa
  • efectul intens nutritiv facilitează reconstrucția din interior a părului
  • favorizează absorbția nutrienților și stimulează creșterea sănătoasă a părului
  • oferă scalpului hidratarea necesară
  • conferă părului un plus de forță și de energie

Este cel mai bun din tot ce am folosit și nu cred că voi mai renunța la el.

Părul nu mai cade, dă densitate firului de păr, acesta pare mai des și îi dă volum.

Îl folosesc de trei ori pe săptămână, după spălarea părului și ștergerea cu prosopul.

Satisfacție garantată.

Pentru spălatul părului folosesc acest șampon :

100% fără săpun si alcali;
Pentru toate tipurile de păr, utilizare zilnică, curațare blandă;
Reduce căderea părului prin activarea funcțiilor naturale ale scalpului;
Induce 74% creșterea circulației săngelui la rădăcina părului;
Formula NHE, cofeina si Ginkgo Biloba induc activarea microcirculației scalpului, imbunatațind aportul de substanțe nutritive si oxigen la rădăcina părului;
Cu Octopirox  previne si combate formarea mătreții;
Indepartează blând excesul de sebum, protejează structura părului, conferindu-i volum, stralucire, aspect sănătos;
Prin valoarea pH 5.5 stabilizează invelisul protector natural acid al scalpului si structura părului;
Folosirea continuă timp de câteva luni are efecte vizibile;
Se obține efect maxim prin menținerea pe păr timp de 2 minute inainte de clătire;
Nu conține parabeni;
Nu conține coloranti;
Hipoalergenic;
Eficiență și tolerabilitate maxime la nivelul pielii confirmate in teste clinice/dermatologice.
Economic in utilizare.

Șamponul intensifică circulația scalpului, simți asta, atunci când îl lași să acționeze în momentul, când te speli pe cap.

Îl folosesc atât eu cât și fiica mea. Părul a devenit mai viguros și nu mai cade.

Recomand cu căldură, aceste doua produse, din experiența mea în folosirea șampoanelor și tratamentelor împotriva căderii părului, acestea au funcționat și funcționează cel mai bine.

Aleea cu licurici de Kristin Hannah

Cartea a apărut la editura, Litera, în anul 2018.

Are 496 de pagini și este tradusă din limba engleză de Valentina Georgescu.

Este o carte care m-a impresionat, una din acele cărți, care îți rămân mult timp în suflet și la care te gândești, așa, cu gingășie.

De fapt, este povestea unei prietenii, au unei mari prietenii, una de o viață.

În centrul cărții, se află viața celor două eroine, Tully și Kate, care, deși prietene sunt foarte diferite ca și caractere.

Kate este preferata mea, pe Tully doar am tolerat-o, datorită lui Kate. Mereu am avut senzația,că Kate merita ceva mai bun, Tully mi s-a părut mereu egoistă.

Kate, a fost marele noroc al vieții lui Tully, dacă nu ar fi întâlnit-o, pe ea și familia ei, nu cred că Tully ar fi ajuns la ceea ce și-a dorit.

Intr-un fel, prietenia lor îmi amintește de Olguța și Monica, din Medelenii lui Teodoreanu, numai că, Olguța, pe care aș asemăna-o cu Tully, era generoasă, mult mai generoasă decât aceasta și mai sensibilă.

Aici, însă, Kate era cea generoasă și nu aș putea spune, că Tully nu ținea la ea, ținea, dar în modul ei.

Totuși a dezamăgit-o de două ori, atunci prietenia lor a fost pusă la grea încercare, dar important a fost, faptul, că i-a fost alături, atunci când a avut nevoie cu adevărat de ea.

O altă relație, care marchează acțiunea cărții, în a doua parte, este aceea a lui Kate cu fiica sa. Criza de adolescență a fiicei sale, o afectează pe aceasta și sinceră să fiu, am și eu o fiică, dar trecută de adolescență, m-a speriat.

Bineînțeles că avem parte și de povești de iubire, foarte frumos spuse. Una a lui Tully, cealaltă a lui Kate.

Una își găsește iubirea în muncă, cealaltă în familie.

Nu mi-a plăcut că, Kate a renunțat la meseria sa, pentru familie, ar fi putut să le facă pe amândouă, dar a fost alegerea ei.

Într-un anume fel, mi-a fost mila de Tully, pentru că nu a depășit niciodată dorința de a fi iubită de mama ei, chiar și în plin succes, dorința a rămas, așa, ca o durere neîmpartașită, pe care a purtat-o cu ea mereu.

Cartea este una a relațiilor, relația de prietenie, relația mamă, fiică, relația de iubire, soț, soție. Nu mi-a plăcut, că soțul lui Kate, Joe nu prea a fost implicat în viața de familie, el și-a trăit pasiunea, Kate s-a sacrificat.Dar a fost alegerea ei.

Kate a fost eroina mea, pe ea am iubit-o, alături de ea m-am bucurat și am suferit.

Scriitoarea este un fin psiholog, care se pricepe la caractere, mai ales la cele feminine, pe care le-a conturat așa frumos, Kate, Tully, mama lui Kate, mama lui Tully.

Frumoasă carte, la sfârșit, am plâns.

Cele mai bune suplimente alimentare pentru stres și anxietate

Sunt convinsă ca fiecare, măcar odată în viața, s-a confruntat cu stresul și anxietatea.

Înainte de anii ’90 habar nu aveam de așa ceva, nu era nimeni stresat și nici anxios. Lucrurile s-au schimbat dramatic după aceea, au venit peste noi stresul, anxietatea și mai rău, depresia, demența și Alzheimer.

A nu se confunda anxietatea cu depresia, care este mai gravă și necesită ajutor specializat, psihiatru, psiholog și credință.

Acum câțiva ani m-am confruntat și eu cu stresul și anxietatea. Au venit peste mine pe neașteptate și m-au tras de mânecă, hei am venit, sântem aici.

M-am sculat într-o dimineață din somn, cu o senzație de nod în gât, ghiară în piept, mâna stânga îmi amorțea și o senzație de moarte iminentă.

Bineînțeles că primul lucru a fost să merg la psihiatru, care fără nici o investigație, nimic, mi-a recomandat Xanax. Lucrurile s-au înrăutățit după aceea, nu mai puteam să dorm noaptea și devenisem foarte agitată.

Norocul meu, că am dat peste un medic ginecolog, care mi-a spus, că probabil am întrat în premenopauză și mi-a prescris Calmogen Plant și niște fiole cu magneziu, apoi m-a trimis la un endocrinolog pentru o examinare.

De fapt, endocrinologul este cel care mi-a recomandat să iau magneziu în permanență.

După aceea, am început, să citesc din ce în ce mai mult despre acest mineral și așa am ajuns la suplimentele alimentare.

O mare importanță o are și locul și colectivul cu care lucrezi. Cred că mulți dintre noi, ne confruntăm la locul de muncă cu șefi și colegi dificili la care trebuie să facem față.

Ideal ar fi să schimbam locul de muncă, dar nu se poate întotdeauna. De aceea, trebuie să ne mobilizăm și să înfruntăm situația, când nu avem de ales.

Anxietatea, citez din Wikipedia ” este o stare afectivă caracterizată printr-un sentiment difuz de insecuritate, de neliniște, în legătură cu un pericol potențial sau perceput. În unele cazuri, pericolul care induce starea de anxietate nu este conștientizat de cel afectat, aceasta resimțind o stare de neliniște fără a putea numi pericolul față de care resimte această neliniște. Atunci când nu este conștentizată, anxietatea poate lua forma unor simptome exclusiv fizice, din această cauză, cei afectați putând ajunge să creadă că suferă de o afecțiune organică.

La un moment dat, am început să fac aritmie și m-am speriat, crezând că am probleme cu inima, am mers la cardiolog, dar făceam aritmie pe fond de anxietate și stres.

Din păcate și cei mai tineri, care trebuie să facă față unor examene pot suferi de stres și anxietate.

Fiica mea a trecut și ea prin asta, atunci când a dat admitere la facultate. Bineînțeles, am fost la medic, la un cardiolog, pentru că avea aritmie. Medicul, unul deștept, o cunosc de o viață, și-a dat seama ce are și i-a prescris un supliment alimentar, despre care o să vorbesc mai jos.

Între timp ne-am specializat și am mai adăugat și altele.

Stresul, tot după Wikipedia este”sindromul de adaptare pe care individul îl realizează în urma agresiunilor mediului; ansamblu care cuprinde încordare, tensiune, constrângere, forță, solicitare,mobbing.

Mobbing (englezăto mob: „a ataca”) este exercitarea stresului psihic asupra cuiva la locul de activitate. Exemple de mobbing sunt: teroare psihică, șicanare repetată la locul de muncă, în școală, club sportiv, penitenciar, internet. Acțiuni tipice pentru mobbing sunt: atacuri la demnitatea persoanei prin violență verbală și fizică, insulte, sau fiind frecvent răspândite despre persoana șicanată, informații neadevărate cu scopul de o izola și chinui.”

Toate suplimentele de mai jos au fost folosite de mine și de familia mea și m-au ajutat, să depășesc anumite situații din viață.

Stresclin Complex, 60 capsule, Sun Wave Pharma

Anxiolitic natural

Indicații:
Ameliorarea stărilor de suprasolicitare nervoasă (stres, anxietate, depresie)
Favorizează relaxarea organismului

Mod de administrare:
1-2 capsule de 2 ori pe zi

Compoziție:
Extract de Withania somnifera – 100 mg
Extract de Bacopa monnieri – 30 mg
Extract de Nardostachys jatamansi – 15 mg

Beneficii:
Nu influențează capacitatea de a conduce autovehicule
Produs 100% natural, cu activitate anxiolitica comparabilă cu a Lorazepamului

Prezentare:
60 capsule

Acesta este produsul nostru favorit, folosit de mine și fiica mea. Ea îl folosește, mai ales în sesiune, cu suplimentul de mai jos, în combinatie.

L-Theanine 100mg Kal, 30 tablete, Secom

L-Theanina este un aminoacid neesențial pentru reducerea stresului si a iritabilitații. L-Theanina reprezinta un aminoacid liber, care se gaseste in mod natural in frunzele de ceai verde.

Adjuvant pentru:
– reducerea stresului, anxietații, iritabilitații: traverseaza bariera hematoencefalică;
– imbunatațirea capacității de concentrare, memorare, invățare (claritate mentala);
– inducerea relaxării si stării de bine (buna dispoziție): imbunatațeste secreția neurotransmițatorilor inhibitori – GABA, serotonina, dopamina;
– stimularea activitații creierului:
– stimulează undele alfa, care sunt asociate cu relaxarea;
– scade activitatea undelor beta, care corespund starii obisnuite de veghe, in care atenția noastra este predominant orientată spre acțiuni exterioare;
– imbunatațirea calitătii somnului: induce relaxare fără somnolență;
– echilibrarea sistemului imunitar: crește activitatea celulelor gamma-delta T;
– diminuarea manifestărilor ciclului menstrual.

Administrare:

Cate 1 tableta la fiecare 4 ore  sau la nevoie sau conform recomandarii consultantului de specialitate.

Remotiv 250, 30 comprimate, Ewopharma

Indicații:
Adjuvant in :
Tulburări neurovegetative;
Tulburări depresive de intensitate ușoara/medie;
Tulburări de anxietate.

Compoziție:
Remotiv 250;
Un comprimat filmat conține 250 mg extract uscat de Hyperici herba (iarbă de sunatoare), corespunzator la 0,5 mg hipericină totala si excipienti .

Contraindicații:
-hipersensibilității cunoscute la substanța activa sau oricare dintre excipienti;
-tratament concomitent cu:
– anticoagulantele orale;
– ciclosporina;
– antiretrovirale inhibitoare ale proteazei si inhibitori nonnucleozidici ai revers transcriptazei.

Mod de administrare:
Remotiv este un medicament destinat adulților. Doza recomandata este de 1 comprimat filmat Remotiv 250 de doua ori pe zi, dimineața si seara, administrarea facandu-se cu o cantitate de lichid (un pahar mare cu apă), de preferința in timpul mesei sau dupa aceasta; comprimatele nu trebuie sfărâmate.
Vărstnici: dozele sunt identice ca pentru adulți.
Medicamentul trebuie administrat cel putin 14 zile pentru a se instala efectul terapeutic. Se recomandă un tratament pe o durata de 4-6 saptămani. Utilizarea in cazul tulburărilor depresive, necesită avizul medicului de specialitate.

Reacții adverse:
In cadrul studiilor clinice au fost raportate următoarele evenimente adverse: amețeli, astenie uscaciunea gurii, simptome gastrointestinale, cefalee si transpirații.
Daca apar reacții cutanate de fotosensibilitate, trebuie intrerupt tratamentul cu Remotiv si investigate simptomele apărute.

Gaba Solaray, 60 tablete, Secom

Reduce simptomatologia in tulburări anxioase!

Efecte: 
-Acidul gamma-aminobutiric (GABA) este un neurotransmițător cu efect inhibitor, sintetizat in creier din acidul glutamic in prezența vitaminei B6. 

-Concentrația mare de GABA prezenta la nivelul hipotalamusului sugereaza rolul acestui aminoacid in reglarea ciclului somn-veghe, a temperaturii corpului si a activitații glandei hipofize care coordoneaza funcționarea sistemului endocrin.

-Tulburările anxioase sunt intalnite sub urmatoarele forme: tulburarea de panică, fobiile specifice fobia sociala, agorafobia, tulburarea anxioasa generalizata, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburare acută de stres, tulburare de stres post-traumatic, tulburare anxioasă cauzată de o afecțiune medicală.

– reduce simptomatologia in tulburările anxioase: 
– simptome psihice (ex.: capacitate de concentrare scazută, oboseala, senzatie de „nod in găt”, iritabilitate, neincredere in propria persoana)
– simptome neurovegetative digestive (ex.: colon iritabil, colita ulcerativă, epigastralgii, spasme intestinale, meteorism, grețuri, tulburări de tranzit intestinal, uscaciunea gurii), cardiovasculare (ex.: tahicardie, extrasistole, palpitații, puls labil, vasoconstricție sau vasodilatație, transpirație, lipotimie, cefalee pulsatilă), respiratorii (sindrom de hiperventilație, senzație de compresie toracică, dispnee), neuromusculare (tremuraturi, fasciculații), cutanate (ex.: hiperestezie cutanată), senzitive (ex.: parestezii, prurit, transpirații, acufene, vertij, scotoame), urinare (polakiurie, disurie, vezica iritabilă), endocrine (insuficiența erecției si lipsa libidoului, dismenoree, amenoree, tulburări neurovegetative din menopauză ), hipertensiune arterială emotională
reduce manifestările anxioase in hipertiroidie.
– reduce manifestările in boala Parkinson (mentine echilibrul neurotransmitatorilor dopamina-acetilcolina)
susține sistemul imunitar, menține densitatea osoasa, dezvoltă masa musculara prin stimularea secreției hipofizare a hormonului crestere (STH)
reduce țesutul adipos al organismului (prin efect cetogen asupra acizilor grasi liberi din depozitele adipoase)
benefic in tratamentul epilepsiei, care nu raspunde la tratamentul conventional (prin efect anticonvulsivant) 
– imbunatațeste memoria si performanțele intelectuale la bătrânețe
– induce relaxare si somn
– reduce durerile in neuropatia diabetică si post-herpetică

Compozitie per tabletă:
-GABA (acid gama-aminobutiric) 750mg 

-A nu se depași doza zilnică recomandată! 

Mod de administrare:
-Cate 1 tableta/zi la masă sau conform recomandării consultantului de specialitate.

Contraindicații: 
-A nu se asocia cu medicamente anxiolitice, antidepresive, sedative, relaxante musculare.

StressTame Jarrow Formulas, 60 capsule, Secom


Asociere de extracte patentate ce oferă proprietați superioare pentru combaterea stresului, nervozitații si iritabilității.

Avantaje:
Conține PharmaGABA, extract patentat de NutriGold, lider mondial in cercetarea si dezvoltarea de profil
Contine L-Teanina, extract patentat de Suntheanine

Contribuie la:
– reducerea nervozității, stresului, iritabilității, migrenelor, pesimismului, incertitudinii, palpitațiilor cardiace
– imbunatațirea capacității de concentrare, inducerea relaxării si a stării de bine: creste nivelul serotoninei si dopaminei
– reducerea efectelor negative ale excesului de cortizol secretat in situații de stres (tensiune arteriala crescută, glucoza crescută in sănge, imunosupresie, reacții alergice etc.)
– imbunatațirea somnului
– reducerea manifestărilor sevrajului
– relaxarea neuro-musculară

Compoziție:
Per 2 capsule
Floarea pasiunii    300 mg
(Passiflora incarnata)(extract din floare, tulpina)
Scutellaria baicalensis    200 mg
(radacina)
Hamei    140 mg
(Humulus lupulus)(extract din floare)
Mac californian    140 mg
(Eschscholzia californica)(extract din planta intreaga)
L-Teanina 100 mg
(5-N-etilglutamina)(Suntheanine).
Zyzyphus spinosa 100 mg
(extract din seminte)
GABA (Acid gama-aminobutiric)    50 mg
(PharmaGABA)

Administrare:
Cate 2 capsule cu 30 de minute inainte de culcare sau conform recomandarii consultantului de specialitate.

A nu se administra impreună cu alcool, benzodiazepine, antidepresive si antialgice alopate.
Dupa administrare nu se conduc automobile sau utilaje grele.

Prezentare:
60 capsule

Sunătoare, 100 comprimate, Alevia

Recomandări:
Pentru stres

Compoziție per 4 comprimate

Sunătoare 1200mg (Hypericum perforatum extract uscat 10:1 din parțile aeriene, cu 0,3% hypericină)

Caracteristici

Sunătoarea este una dintre cele folosite plante in medicina tradițională. Prin conținutul său in substanțe biologic active (serotinina, dopamina și noradrenalina), contribuie la diminuarea stresului si a stărilor depresive anxioase. Are efecte calmante in perioadele de tensiune nervoasă. Reduce comportamentul agresiv, susține capacitatea de rezistența la stres, datorită reducerii nivelului de cortizol – hormonul stresului. De asemenea, susține somnul profund si odihnitor.

Efecte
Susține capacitatea organismului de rezistență la stres si oboseala.
Contribuie la diminuarea stărilor depresive si anxioase, de neliniste, iritabilitate, nervozitate, hiperexcitabilitate nervoasă si oboseală cronică.
Eficiența in dificultate de concentrare si memorare.
Susține sanătatea sistemului cardiovascular fiind eficientă in normalizarea tensiunii sangvine.
Stimuleaza mențjjinerea unui somn sănătos.

Mod de administrare
Cate 1 comprimat de 3- 4 ori pe zi, preferabil pe stomacul gol, in cure de minim 3 – 6 luni.

Precauții
Femeile gravide sau cele care alaptează trebuie sa consulte medicul sau specialistul in legatura cu produsul. Contraindicat in afectiuni psihice severe (sindrom melancolic, psihoze, tulburari bipolare, tendinta de suicid). Poate interacționa cu produse anticoagulante, psihotrope, contraceptive, inhibitori ai proteazei sau pe baza de fier. Poate determina reacții de fotosensibilizare la persoanele hipersensibile. Contine lactoza. 

Prezentare:
100 comprimate

Aceste suplimente se asociază cu Magneziu și Omega 3 și au rezultate foarte bune în stres și anxietate.

Îți amintești de mine de Sophie KINSELLA

Am terminat această carte de curând. Este prima de genul acesta, pe care o citesc. Am descoperit-o căutând ceva mai ușor, care să mă binedispună.

Cartea face parte dintr-o colecție, numită, CHIC.

Aparține literaturii engleze, a apărut în anul 2008,la editura Polirom,numarul de pagini, 448.

Acțiunea cărții se învârte în jurul eroinei principale, Lexi Smart, care suferă un accident de mașină, în urma căruia își pierde memoria.

Mintea ei a rămas cu trei ani în urmă și nu își amintește nimic din prezent. Astfel că, se trezește prinsă în vârtejul unei lumi necunoscute, în care toți o cunosc, dar ea nu își amintește, nici chiar de persoanele din intimitatea ei.

Apare un soț, de care nu știe nimic, dar pe care este hotărâtă să îl iubească, viața ei s-a ridicat la un alt nivel, la care încearcă să facă față și se simte total copleșită.

De fapt, este o carte despre prietenie, despre iubire și despre familie.

Ii lipsesc foarte mult prietenele ei și nu înțelege ce s-a întâmplat cu prietenia lor. Autoarea pune mare accent pe relația de prietenie, pe tot parcursul cărții, eroina suferă cel mai mult după prietenele ei.

O alta relație este cea a lui Lexi cu familia, cu mama, cu sora și cu tatăl. Deși pare o carte ușoară, atinge cele mai importante aspecte ale vieții, iubire, familie, prietenie.

Dar cel mai mult mi-a plăcut, felul cum Jon încearcă, să reconstituie povestea lor de iubire. Emoționant a fost atunci, când îi arată lucrurile ei dragi și floarea soarelui.

Din carte nu lipsesc răutatea, invidia, minciuna, care aparțin lumii în care trăim și la care eroina este și mai vulnerabila, datorita amnezie.

Autoarea tratează totul cu un stil lejer și cu umor, ceea ce face ca lectura să fie ușor de parcurs și relaxantă.

Este potrivită pentru perioada concediilor și a vacanțelor la munte sau mare.

La început mi s-a cam prea ușurică, dar apoi am fost prinsă în vârtejul întâmplărilor, datorate amnezie lui Lexi și în încercarea ei, de a-și recăpăta viața înapoi.

Cred că e foarte urât, când ți se întâmplă așa ceva, e ca și cum ai fost plecată din viața ta și apoi revii înapoi.

Cartea scoate în evidență trei lucruri importante, nu poți trăi fără familie, iubire și prieteni adevărați (Fi). Aceștia din urmă sunt o raritate, trebuie prețuiți când îi găsești.

Am început cu o carte spumoasă și am terminat cu o carte, care vorbește despre baza relațiilor umane. Mai frumos este stilul ușor în care este scrisă și o face plăcută de lecturat.

Am terminat-o cu un zâmbet și o senzație, că viața nu e așa de rea.

Cele mai bune suplimente alimentare cu magneziu

Magneziul este un mineral esențial pentru organismul uman. Necesarul de magneziu pentru un adult este de 300-400 mg în funcție de sex, greutate și înălțime.

Lipsa magneziului din organism duce la spasme musculare, boli cardiovasculare, diabet, hipertensiune și osteoporoză.

De asemenea, magneziul este principalul mineral antistres, deficitul acestuia, ducând la iritabilitate, anxietate, apatie, atacuri de panică, teamă nejustificată, halucinații.

Alimentația inadecvată și curele de slăbire pot duce la scăderea magneziului din organism.

Cel mai comun simptom generat de excesul de magneziu este diaree. Copiilor nu trebuie să li se administreze suplimente cu magneziu.

Suplimentele pe care o să le enumăr mai jos sunt consumate atât de mine, cât și de familia mea.

Magne B6, Sanofi Aventis.

Acest medicament conține magneziu și clorhidrat de piridoxină. Este util pentru prevenirea și tratamentul deficitului de magneziu la adulți, adolescenți și copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani.

Asocierea unora dintre următoarele simptome poate indica un deficit de magneziu:

-nervozitate, iritabilitate, anxietate ușoară, oboseală trecătoare, tulburări minore de somn.

-manifestări de anxietate, cum sunt spasmele digestive sau palpitațiile (la pacienți fără afecțiuni cardiace).

-crampe musculare, furnicături.

Aportul de magneziu poate ameliora aceste simptome.

Dacă simptomele nu se ameliorează după o lună de tratament, nu este utilă continuarea acestuia.

Nu luați acest supliment dacă :

-sunteți alergic la lactat de magneziu, clorhidrat de piridoxină sau la oricare dintre celelalte componente ale MagneB6.

-dacă aveți insuficiență renală severă.

-dacă urmați un tratament cu levodopa(medicament pentru tratamentul bolii Parkinson).

-în caz de infecție urinară, aceasta trebuie tratată, înainte de începerea tratamentului cu magneziu.

-în cazul asocierii deficitului de calciu, se recomandă, ca primă măsură, corectarea deficitului de magneziu, înainte de a începe administrarea de calciu.

-dacă luați doze mari de piridoxină pe o perioadă lungă de timp, pot apărea afectări ale nervilor senzoriali.

Deci, concluzia ar fi că poți lua, una, două luni, după care, continui cu un supliment de mai jos.

Administrare: 6-8 drajeuri pe zi, fracționat în 2-3 prize, administrate în timpul meselor.

Magnerot, Worwag Pharma

Compozitie:

1 tabletă conține :component activ 500 mg orotat de Mg.

Indicații :

Ca profilaxie pentru infarct miocardic și necroze miocardice, în angina pectorală, dacă acestea sunt determinate de un deficit de magneziu.

Informații pentru pacient:în afară de magneziu Magnerot contine si acid orotic. Acidul orotic exista in forma naturala in lapte. Astfel colostrul de oaie/capra contine cea mai mare concentratie de acid orotic. Acidul orotic a fost considerat mult timp ca o substanta pe care organismul uman n-ar fi in stare sa o producă singur si a fost denumită, de aceea vitamina B13. Mg catalizează aproximativ 300 de reactii enzimatice. Este indispensabil pentru unele procese vitale, in metabolismul hidratilor de carbon, lipidelor, proteinelor si acizilor nucleici, pentru stabilitatea membranei celulare, cat si pentru toate procesele energetice. Pentru functia cardiaca Mg are o importanta deosebita: ajuta miocardul in optimizarea functiei de pompa. Mg are si un rol deosebit in apararea fata de stres. In situații de stres, care periclitează cordul in mod deosebit, Mg are efect profilactic pentru tulburările de ritm, care nu sunt determinate organic. Deficit de Mg poate aparea prin aport insuficient, prin malnutriție (prea multe lipide si proteine) si cure de slăbire neadecvate. De multe ori deficitul de Mg apare si in urma eliminarii crescute; de ex: dupa consum de alcool, administrare de laxative, diuretice, in afecțiuni intestinale si dupa anumite medicamente. In sarcina si lactație necesarul de Mg este semnificativ crescut. Gustul si duritatea tabletelor de Magnerot pot varia. Aceste modificari nu au nici o influență asupra eficienței si calitatii preparatului. Tabletele de Magnerot nu contin glucoză, fiind adecvate si pentru diabetici.

Contraindicații:
In tulburari ale functiilor renale si diateza litiazica de tip Ca-Mg-amoniu-fosfat nu este indicată administrarea tabletelor de Magnerot.

Precauții:
Sarcină si alaptare: nu exista rețineri pentru administrarea tabletelor de Magnerot in perioada de sarcina si lactație. Dimpotriva, preparatele cu Mg sunt indicate in aceasta perioadă .
Interacțiuni medicamentoase: la administrarea concomitentă de Fe trebuie luat in considerare faptul ca Mg poate tulbura absorbția de Fe. In acest caz se indică respectarea unui interval de 2-3 ore intre administrarea de Mg si Fe. Acelasi lucru este valabil pentru administrarea tetraciclinelor si Na-fluorid.

Reacții adverse:
In doze ridicate pot aparea scaune moi sau diaree, care dispar dupa reducerea dozei.

Mod de administrare:
Daca nu exista altă indicație, pentru umplerea depozitelor de Mg se administrează oral 3×2 tb/zi timp de o saptamana, apoi 2-3 tb/zi, cu puțin lichid. La copii peste 6 ani, se administreaza 3×1 tb/zi. Durata tratamentului trebuie sa fie de cel putin 6 saptamani, insa tabletele de Magnerot pot fi administrate si timp mai indelungat. Preparatul nu se administreaza dupa data expirării.

Prima dată, când fiica mea a făcut aritmie, i-am administrat acest magneziu, aritmia fiind făcută pe fond de stres. Foarte bun supliment.

Magneziu Additiva Dr. Scheffler

Magneziul contribuie la metabolismul energetic normal, la functionarea normala a sistemului nervos si a sistemului muscular, la sinteza normală a proteinelor, la mentinerea sănătății psihice, a sistemului osos si dinților si la reducerea oboselii si extenuarii.

Ingrediente:Acidifiant – acid citric; carbonat de magneziu (300 mg/pliculet); reglator de aciditate – citrat trisodic; amidon; oligofructoza; aroma de lamaie; indulcitori – aspartam si acesulfam-K; ulei vegetal; riboflavina.Conține o sursa de fenilalanina.

Mod de administrare:Se bea o data pe zi conținutul unui plic dizolvat intr-un pahar cu apa. Se amesteca usor. Rezulta o solutie revigoranta si plăcută la gust, care este totodată un important supliment alimentar in aprovizionarea controlată a organismului cu magneziu.

Acesta este suplimentul meu de magneziu. Am opt ani, de când îl iau zilnic. La început am luat și câte două pliculețe pe zi. Merge bine în anxietate, cu nod în gât și o apăsare în piept.

Magneziu 500mg, Doppelherz.

  • Contribuie la functionarea normala a sistemelor nervos si muscular.
  • Magneziul este un mineral esential si unul dintre principalii electroliti ai organismului nostru. In corpul uman se gasesc depozitate aproximativ 20 de grame de Magneziu: aproximativ 60% in oase si 30% in muschi.
  • Care sunt principalele beneficii ale Magneziului?
  • Magneziul este o substanta minerala pe care organismul nu o poate produce singur.
  • O depozitare a acestuia nu este posibila decat intr-o cantitate limitata.
  • Prin diete lungi, unilaterale sau consumul de alimente exclusiv produse industrial cu continut scazut de Magneziu, necesarul de Magneziu al organismului creste.
  • De asemenea, gradul mare de prelucrare a produselor alimentare poate duce la scaderea cantitatii de Magneziu puse la dispozitia organismului. De exemplu, prin gatirea cartofilor se pierde aproximativ 50% din cantitatea de magneziu.
  • In cazul practicării sporturilor de performanta, cantitati importante de Magneziu se elimina prin transpirație. El insa trebuie redat organismului, sub forma de suplimente alimentare, pentru menținerea performanței mușchilor.
  • Magneziul indeplinește cateva funcții esentiale: contribuie la metabolismul energetic normal, la sinteza normală a proteinelor si la menținerea sanatatii psihice, dar si la mentinerea sanatații sistemului osos si la funcționarea normala a sistemului muscular. Un mușchi important al organismului este mușchiul cardiac.
  • Surse importante de Magneziu sunt: cerealele integrale, nucile, cartofii, legumele verzi.
  • Cand este Doppelherz® aktiv Magneziu 500 potrivit pentru tine?
  • In situații care impun un consum crescut de Magneziu, aveti la dispoziție sistemul in 2 faze. Formula speciala a suplimentului alimentar cu 500 mg Magneziu furnizează 200 mg Magneziu din faza cu eliberare imediata si 300 mg de Magneziu din faza cu eliberare lenta, puse la dispoziția ia organismului in mod constant, in portii mai mici, distribuite de-a lungul zilei.
  • Pentru mai multe informații privind compoziția și formula suplimentului alimentar Doppelherz® aktiv Magneziu 500, consultați prospectul disponibil.
  • Compozitie/comprimat:
  • 500 mg Magneziu
  • Mod de administrare:
  • Se administreaza ½ – 1 comprimat zilnic, nemestecat, in timpul mesei, cu o cantitate suficienta de lichid.
  • Produs nerecomandat persoanelor care suferă de insuficiență renală.
  • Acesta este suplimentul fiicei mele. Îl i-a zilnic, cred că de trei ani.
  • Îl administrez și soțului meu, trei luni, după care trei luni i-a suplimentul de mai jos.
  • Magnesium 400+Acid folic+Vitamina B1+B6+B12, Doppelherz

Magneziul contribuie la metabolismul energetic normal si la funcționarea normala a sistemelor muscular si nervos.

Vitamina B1 contribuie la funcționarea normala a inimii.Complex optim de Magneziu si Vitamine B pentru situațiile de stres sau efort fizic susținut.

Provocarile de zi cu zi, stresul, efortul fizic cauzat de serviciu sau sport necesită energie, forta musculara si o buna functionare a sistemului nervos. Alimentarea optima cu vitamine si substante minerale reprezintă condiția cea mai importanta pentru a proteja starea de sănătate și pentru a-i asigura organismului nostru capacitatea de efort. In situații de stres si de efort fizic sau intelectual creste nevoia asimilarii acestor substante nutritive.

Care sunt principalele beneficii ale Magneziului?Magneziul este o substanta minerala de importanta vitala, pe care corpul nu o poate produce singur. In acelasi timp, depozitarea acestuia este limitata. Din cauza gradului inalt de prelucrare a alimentelor, se poate ajunge in situația in care cantitatea de Magneziu asimilată, să nu fie mereu una optima. De asemenea, in timpul preparării alimentelor pot interveni pierderi suplimentare. Magneziul este important pentru organism intrucăt contribuie la functionarea normală a sistemului muscular.

De reținut: mușchiul cardiac este un mușchi foarte important al organismului nostru. Magneziul este implicat, de asemenea, in funcționarea sistemului nervos, acțiune la care participă suplimentar si Vitaminele B1, B6 si B12.

Care sunt principalele beneficii ale Vitaminei B1?Vitamina B1 (tiamina) este necesară pentru transmiterea impulsurilor nervoase si ajută la metabolismul energetic normal. Este cunoscută ca fiind „vitamina bunei dispozitii”, are efecte tonice si este utilă pentru cei care suferă de rău de mișcare (kinetosis); contribuie la funcționarea normala a sistemului nervos si la menținerea sănătații psihice. Surse naturale de vitamina B1 sunt păinea si cerealele.

.Care sunt principalele beneficii ale Vitaminei B6?Vitamina B6 (piridoxina) contribuie la metabolismul normal al proteinelor si al glicogenilor. Are rol determinant in menținerea sănătații psihice si contribuie la reducerea oboselii și extenuării. Surse naturale de vitamina B6 sunt avocado, spanac, usturoi, banane.

Care sunt principalele beneficii ale Vitaminei B12?Vitamina B12 (ciancobalmina) contribuie la formarea normală a globulelor rosii, la sinteza normală a cisteinei, a fierului, la metabolismul energetic normal, are rol in protecția celulelor hepatice si in funcționarea corecta a tractului gastrointestinal. Surse naturale de vitamina B12 sunt, cu precădere, cele de origine animala, precum peștii și fructele de mare, carnea, ouale si lactatele.

Care sunt principalele beneficii ale Acidului folic?Acidul folic este una dintre principalele substanțe recomandate pentru sanatatea sistemului nervos. Despre acidul folic se știe deja, că joacă un rol important in scăderea riscului defectelor de tub neuronal in cazul nou-născutilor si că, alături de alte vitamine din complexul B, are efecte benefice asupra creierului. De asemenea, acidul folic contribuie la metabolismul normal al homocisteinei. Mai exact, deficitul de acid folic este asociat cu creșterea nivelului de homocisteina, cu efect direct in apariția aterosclerozei si a altor boli cardiovasculare.

Suplimentul alimentar Doppelherz aktiv Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + ACID FOLIC este disponibil la un raport calitate – preț optim si este recomandat in egală masură și ca supliment in caz de solicitare a organismului.Pentru mai multe informații privind proprietațile nutrienților din compozitia Doppelherz aktiv Magneziu 400 + B1 + B6 + B12 + Acid folic consultați prospectul disponibil.

Compoziție/comprimat:400 mg Magneziu, 4,2 mg Vitamina B1, 5 mg Vitamina B6, 5 µg Vitamina B12, 600 µg Acid folic.

Mod de administrare:Se administreaza 1 comprimat zilnic, in timpul mesei, cu o cantitate suficientă de lichid.Cure de cate 2 luni, urmate de 1 luna pauza; minim 2 cure/an.

Toate suplimentele acestea sunt testate și le recomand cu încredere.

O recomandare specială, că tot este timpul examenelor. Înainte de examen un pliculeț de Magneziu de la Additiva, dizolvat intr-un pahar cu apă, liniștește. Mai poate fi combinat și cu altceva, dar asta în articolul următor.

„Frumoasa venețiană”

Îmi plac filmele, mai ales cele care te fac să visezi, din care înveți și rămâi cu ceva și care îți umplu sufletul de încântare.

Așa e „Frumoasa venețiană”. Am văzut filmul prima dată acum mulți ani, cred că vreo 15 au trecut.

Eram la spital în tura de noapte, în ajun de an nou și l-am văzut pe bucățele. Am simțit nevoia să îl revăd din nou încă odată. Cred că l-am văzut de cinci ori, asta fiind a șasea oară.

Mi se pare un film superb, impresionant și foarte frumos realizat. Un film pe care îl ții minte.

Încântătoare este eroina principală, care sub aspectul fragil și visător, ascunde o femeie inteligență și un caracter puternic.

Filmul a fost realizat în anul 1998,după cartea”Curtezana sinceră ” scrisă de Margaret Rosenthal, publicată în anul 1992.

În centrul acțiunii se află, Veronica Franco, o curtezană venețiană, care a trăit între anii 1546-1591,a fost scriitoare și cetățean al Veneției.

Ceea ce mi se pare extraordinar este faptul, că povestea este reala și despre viața unei femeii, care a trăit între niște ani, în care femeile nu prea aveau cine știe ce drepturi, dovada soțiile senatorilor, care trăiau după niște reguli stricte ale vremii, în timp ce soții lor duceau o viață plină de vicii.

Veneția din secolul al șaisprezecelea era un oraș foarte bogat, dar plin de vicii. Aici trăiește eroina, Veronica Franco, care se îndrăgostește de Marco Venier, un bărbat provenind dintr-o familie bogată. Dar, neavând statutul social și averea acestuia nu se poate căsători cu el.

Sub îndrumarea mamei sale, deși la început pare neinteresată, Veronica devine curtezană. Ce o atrage este faptul, că erau singurele femeii din acele timpuri care aveau acces la educație, cultură și la discuțiile despre probleme guvernamentale alături de bărbați.

O scenă din film deosebită este atunci când, mama ei sătulă, că fiica sa nu se străduie să învețe tainele meserii de curtezană, îi arată ce perspective îi oferă acest statut, ducând-o în biblioteca publică, unde aveau acces doar bărbații.

Veronica nu este numai o fată frumoasă, ci și una sensibilă, visătoare și avidă, să învețe și sa citeasca. De fapt, învățătura este cea, care o ridică deasupra celorlalte curtezane.

Aceasta, îi dă posibilitatea de a se ridica într-o lume a bărbaților cu demnitate, inteligență putând exercita o mare influență în domeniul politicii.

Meseria de curtezană îi dă posibilitatea de a fi aproape de bărbatul, pe care îl iubeste. De asemenea, îi permite să ducă o viață lipsită de prejudecăți, liberă și independentă și să se dedice studiului și carierei literare.

Sunt două scene care mi-au plăcut enorm în film, de fapt, mie mi-au părut cele mai bune, care au scos în evidență libertatea ei și incorsetarea celorlalte femeii.

Una, e atunci când, Veronica este invitată de soțiile senatorilor Veneției, plecați în războiul cu turcii, să afle știri despre starea războiului și despre soții lor.

Fascinata de ea, una dintre soții o intrebă, cum de are atâta putere asupra bărbaților lor, când ele stau sub papucul acestora.

Și aici e scena, când drept raspuns, aceasta ea o banană, îi spune numele în latină și apoi o decojește în fața lor și o mănâncă. Una dintre ele, îi spune, că dacă ii știe numele în latină al banane, crede că e mai deșteaptă decât ele. Aceea nu a înțeles nimic, dar celelalte, da.

Mi se pare super scena aceasta, arată diferența dintre ele și ea.

Și a doua scenă, care mi-a plăcut este atunci când, prietena ei din copilărie o roagă, să o învețe pe fiica ei, când va fi mare, să fie o curtezană. Cred, că scena spune totul despre statutul în societate al femeii, în acele timpuri.

Tot filmul este despre o poveste de iubire și despre ce face o femeie, care pare fragila, dar,care folosindu-se de puterea învățăturii, într-o lume a bărbaților își cucerește bărbatul dorit.

Și mai ales este o poveste reală, despre Veronica Franco, curtezană de acum 400 de ani, prima militantă pentru drepturile prostituatelor și prima poetă feministă

În rolul principal, joacă actrița Catherine McCormak de, origine engleză, care face un rol foarte frumos, cu multă finețe.

În rolul senatorului iubit, Marco Venier, apare actorul Rufus Sewell, iar mama eroinei este interpretată de actrița Jacqueline Bisset. Un rol bun face și actorul Olivier Platt, în rolul lui Maffio Venier, prieten și rudă cu iubitul Veronicăi și rivalul acesteia pe plan literar.

E un film, care merita văzut și nu odată, chiar de mai multe, unul din acele filme deosebite, care rămân pentru totdeauna.

Cele mai bune suplimente alimentare cu ciuperci medicinale

Ciupercile medicinale sunt menționate în scris într-un tratat medical indian, care datează de acum 3000 Î. H.

Chinezii vechi numeau ciupercile”elixirul vieții „, iar romanii” hrana zeilor”.

În zilele noastre, ciupercile medicinale sunt folosite în spitalele din China și Japonia, pentru tratarea unui număr mare de boli, inclusiv a cancerului.

Cele mai cunoscute ciuperci medicinale sunt:Shiitake, Maitake și Reishi sau Ganoderma Lucidum.

Acestea au un rol foarte important în creșterea imunității organismului și nu mă refer la răceală sau gripă, ci la bolile canceroase, hepatitele cronice virale(B, C, etanolică) infecții cu viruși (HIV, virusul herpetic, HPV, Candida albicans, Staphylococcus aureus etc). De asemenea, cresc capacitatea de adaptare a organismului la stres.

Ciuperca Shiitake se găsește în Japonia și în alte părți ale Asiei. Este foarte utilizată atât în Japonia cât și în Statele Unite ale Americii pentru beneficiile deosebite aduse sănătății.

Un studiu recent a demonstrat că ciupercile Shiitake conțin substanțe antibiotice și antivirale, care pot fi folosite în tratarea unui număr mare de boli.

Ciuperca Maitake este originară din Japonia și crește la baza stejarilor. În perioada feudală a Japoniei, valoarea medicamentoasă a acesteia era egala cu valoarea aurului.

Studiile efectuate asupra ciupercilor Shiitake și Maitake, au arătat că au un efect de stimulare a sistemului imunitar, crescând activitatea antitumorală și eficiența radioterapie și în același timp scăzând reacțiile adverse a unor medicamente utilizate în chimioterapie asupra pacienților bolnavi de cancer.

Ciuperca Reishi, numită și ciupercă nemuririi este utilizată în medicina tradițională chineza pentru îmbunătățirea vitalității organismului, creșterea longevității, prelungind durata de viață.

Studiile de specialitate au confirmat, de asemenea, că stimulează răspunsul imunitar al organismului,putând fi folosite la tratarea diferitelor forme de cancer.

Reishi+Shiitake+Maitake este un supliment alimentar de la Cosmopharm, care conține, 60 de capsule.

Ingrediente:

Reishi- 100.000 mg ciuperci proaspete de Ganoderma Lucidum.

Shiitake – 100 mg

Maitake – 100 mg.

În primul rand susține sistemul imunitar.

Asigură protecție cardiovasculară, hepatică și renală și neuronala.

Ajută la echilibrarea hormonală.

Stimulează secreția de insulină.

Are efect adaptogen și antioxidant.

Crește longevitatea, tonusul, vitalitatea și energia întregului organism.

Mod de administrare:

Adulți 1-2 capsule, după masă.

Acesta este un supliment mai mult pentru prevenție, stimulând imunitatea. Eu și soțul meu l-am luat 3 luni de zile cu 3 luni pauză.

AHCC Solaray de la Secom, conține 30 tablete.

Mi se pare cel mai bun supliment cu ciuperci medicinale.

Este un produs obținut din miceliul mai multor ciuperci, folosite în medicina tradițională japoneză.

Ciupercile provin din culturi ecologice japoneze, cultivate în extract de tărâțe de orez.

Produsul AHCC a fost dezvoltat și brevetat de Amino-Up Chemical Company din Sapporo, Japonia.

A făcut obiectul a peste 200 de studii publicate începând cu anul 1986 și este folosit în peste 700 de spitale din Japonia.

Începând din anul 1994 se organizează anual la Sapporo Simpozionul Asociației pentru cercetarea AHCC, la care participă peste 300 de medici și cercetători.

Enumăr câteva dintre acțiunile sale:

-imunostimulator

-antiviral

-antiproliferativ

-factor de necroză tumorală(asta mi se pare foarte important,necroză, însemnând că distruge tumora canceroasă, provocând întreruperea circulației sangvine în interiorul tumorii).

-crește capacitatea de adaptare a organismului la condiții de stres prelungit.

Acestea sunt câteva dintre efectele sale.

Recomandat în :

-cancer hepatic, gastric, colo-rectal, pancreatic, pulmonar, oro-faringian, mamar, tiroidian, ovarian, testicular, prostatic, renal, mielom, rabdomiosarcom.

-chimioterapie :reduce tumorile primare cu până la 20%,metastazarea cu până la 30%.

-reduce efectele secundare ale chimioterapiei: greață, căderea părului, diminuarea apetitului, toxicitatea hepatică, scădere ponderală.

-hepatite cronice virale, B, C sau etanolice: îmbunătățește structura și funcțiile hepatice, reduce încărcarea virală, progresia cirozei și recurența postchirurgicală a carcinomul hepatocelular.

-infecții cu HIV, virul herpetic, gripal, Klebsiella pneumoniae, Candida albicans, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus, toxine din mediu.

-diabet zaharat tip II.

Administrare:

Câte o capsulă de 1-2 ori pe zi, preferabil între mese sau pe stomacul gol.

Maitake Dfraction Mushroom Wisdom, de la Secom.

Conține 120 de capsule.

D-fraction este cea mai eficientă substanță activă din ciupercă japoneză Maitake, denumită și „regele ciupercilor” sau „ciupercă dansului”, cu rol în echilibrare imunitară.

Ciupercă Maitake are o capacitate de echilibrare imunitară superioară altor ciuperci.

Conține pulbere din corpul ciupercii Matache, 150 mg/capsulă.

Are adaos de vitamina C pentru creșterea biodisponibilității și eficienței.

Contribuie la:

-echilibrarea răspunsului imunitar.

-rol important în distrugerea celulelor anormale și în reducerea multiplicării virusurilor.

-reduce efectul imunodeprimant al chimioterapiei.

-activează mecanismele de control ale diviziunii celulare normale.

-reduce capacitatea celulelor anormale de a invada alte organe.

-crește sensibilitatea receptorilor celular la insulină și reduce complicațiile date de creșterea glucozei din sânge.

Compoziție :

Per 4 capsule– Maitake, 600 mg din corpul ciupercii, vitamina C, 40 mg, Maitake, 40 mg(extract standardizat garantat 30% D-fraction).

Administrare:

Câte 4 capsule/zi sau 2 capsule de 2 ori/zi.

Shiitake Maitake Nature’sWay, 60 capsule, Secom

Compoziție :

100 mg ciuperci Shiitake și 100 mg ciuperci Maitake, 200 mg pulbere ovăz.

Indicații :

-imunostimulator puternic.

-antitumoral excepțional, protejează celulele sănătoase și inhibă metastazele(ex. de la sân la plămân), stopează creșterea tumorilor și în cazuri mai dificile și inoperabile, acționează pe tumori solide.

-adaptogen(ajută organismul să se adapteze psihic, fizic și imunitat).

-antiinflamator, adjuvant în chimioterapie, hepatoprotector puternic, antidiabetic, antiviral.

-neuroprotector, scade nivelul colesterolului și trigliceridelor.

-antihipertensiv, tonic cardiac, împiedică coagularea sângelui.

Administrare: 1- 2 capsule/zi.

Reishi Nature’sWay, Secom, 100 capsule

Compoziție :

188 mg extract uscat 10:1 de Reishi(miceliul ciupercii).

Indicații :

Autoritățile japoneze au inclus ciuperca Reishi în lista oficială de produse pentru tratarea cancerului.

Recomandat ca:

-antitumoral.

-micșorează durerile în cancer.

-protejează organismul în chimio și radioterapie.

-adaptogen.

-crește energia Qi, energia vitală, care susține întregul organism.

-imunomodulator(alergii, miastenia gravis, hepatită autoimună, poliartrită reumatoidă, diabet, lupus, vitiligo, sclerodermie).

-crește nivelul imunoglobulinei lgA(protejează mucoasele), lgG(cea mai importantă imunoglobulină din corp, neutralizează toxinele din sânge și limfă) și lgM(distruge bacteriile).

-detoxifiant, antiviral(HIV, HPV, virusul hepatic B, C, herpetic, suprimă durerile postherpetice).

-îmbunătățește memoria, somnul, calmează, echilibrează spiritual.

-tonic cardiovascular

-relaxează sistemul muscular

-protector gastric și duodenal

-protejează uterul(împiedică formarea fibroamelor uterine).

Administrare:

2 capsule de 2 ori pe zi, în timpul mesei.

Acestea ar fi cele mai bune suplimente alimentare cu ciuperci medicinale. După cum se vede, cam toate aparțin firmei Secom.

Nu comercializez produsele lor, dar le folosesc și am încredere în ele. Este o firma cunoscută pe plan internațional, ca producătoare de suplimente alimentare de calitate.

Am mai folosit și folosesc alte suplimente de la ei, atât eu cât și toată familia mea și le consider sigure și de calitate.

Nu uitați în cazul unor boli grave, cereți sfatul medicului sau al consultantului de specialitate.